În vremea lui Ştefan cel Mare, Moldova se întindea peste toate ţinuturile de la Carpaţii răsăriteni până la Nistru. Ţăranii răzeşi, proprietari de pământ, erau chemaţi la solicitarea domnului la "oaste" în schimbul unor privilegii. Alături de ei, un rol important jucau cetele boierilor, care veneau cu oşteni de pe moşiile lor, şi cetele târgurilor, alcătuite din târgoveţi, care se puteau strânge mai repede în caz de nevoie. Oastea mare a lui Ştefan era deci o "oaste de ţară", la vremea aceea puţini fiind lefegii (mercenari). Ţara era apărată de cetăţi ca Soroca, Tighina şi Cetatea Albă la Nistru, cetăţile Hotinului şi Sucevei la Nord, spre Carpaţi Cetatea Neamţului, iar pe Siret cetatea Romanului. Ţara era stabilă politic şi bogată. Incursiunile pretendenţilor la domnie rare, opoziţia boierilor slabă şi buna securitate a drumurilor îmbia pe negustorii italieni, polonezi sau armeni, să treacă prin Moldova de la Marea Neagră spre Liov (Lemberg) şi invers, aducând din Orient mirodenii, covoare, blănuri, metale şi pietre preţioase iar din Apus postavuri şi arme. Vămile culese de la aceştia aduceau multi bani în visteria domnească. Astfel se explică cum a avut Ştefan mijloace materiale ca să lupte şi să construiască fără încetare în lunga lui domnie. Căci el trebuia să se bizuie numai pe puterile Moldovei, pe sprijinul vecinilor - polonezi sau unguri - nu se putea bizui, şi unii şi alţii voiau să aibă sub suzeranitatea lor Moldova. Pericolul mare îl reprezenta însă expansiunea Imperiului Otoman, care - după cucerirea Constantinopolului la 1453 - de către sultanul Mahomed II Fatâh îşi continua înaintarea în inima Europei.
• domnia sa, care a durat aproape o jumatate de veac, a cunoscut victorii memorabile in lupta pentru independenta romanilor;
• Stefan Voievod, numit mai tirziu cel Mare si Sfint, s-a aratat a fi conducatorul iscusit care a reorganizat oastea domneasca, dotand-o cu arme de foc, a inaltat cetati noi si le-a intarit pe cele vechi, a pus frau ambitiilor nesanatoase ale boierilor lacomi de avere, care se aratau nemultumiti de urcarea sa pe tronul Moldovei, a limitat privilegiile celor inavutiti si a luat apararea taranilor exploatati fara nici o mila de boieri;
• a contat pe dragostea de tara a razesilor, pe care i-a chemat la oaste de cite ori a fost nevoie, rasplatindu-i cu pamint si pretuindu-i pentru virtutile si curajul lor de aparatori ai pamantului stramosesc;
• a echipat o oaste puternica, bine pregatita, inaltand numeroase fortificatii de aparare la hotarele Moldovei;
• cele mai crunte au fost razboaiele purtate cu ostile otomane;
• a refuzat sa se infatiseze la Poarta si sa plateasca traditionalul tribut falosului si necrutatorului sultan Mohamed al II-lea;
• In timpul sau a luat nastere stilul “moldovenesc” in constructia bisericilor, s-au scris primele letopisete (cronici) si s-au facut daruri catre manastiri din afara tarii. Se spune ca Stefan purta intotdeauna asupra sa un triptic, adica o icoana tripla, reprezentand pe Mantuitorul Hristos, pe Maica Domnului si pe Sfantul Ioan Botezatorul. Unul dintre marii sai duhovnici a fost Daniil Sihastrul, caruia i-a cerut adesea sfatul si care, dupa infrangerea de la Valea Alba, l-a indemnat sa continue lupta impotriva paganilor.
• Dupa victoria de la Vaslui, in scrisoarea pe care a trimis-o marilor monarhi europeni, el scria:
“Am luat sabia in mana si, cu ajutorul Domnului nostru Dumnezeu Atotputernic, am mers impotriva dusmanilor crestinatatii, i-am biruit (...), pentru care lucru fie laudat Domnul Dumnezeul nostru.”
• In epoca sa, Moldova a cunoscut cea mai mare intindere, intre Carpati, Nistru si Marea Neagra. Capitala era in cetatea Sucevei, pe care domnitorul a intarit-o cu ziduri puternice din piatra, pentru a rezista oricarui atac.
